Dragii mei,
Nu am mai dat semne de viata pentru ca iar am facut-o lata.....Am atacat-o pe mama...am zgariat-o si muscat-o...culmea de data asta a fost mai pe faza si m-a tinut de nu am putut sa ma misc.. dupa aia tata a venit sa ma prinda el ca mama nu mai putea si l-am muscat si pe el in nebunia mea :(
Eu momentan stau relaxat...ii simt ca sunt suparati pe mine...eu tot ii iubesc si imi pare rau de ce am facut...
Nu stie nimeni de ce sunt provocate iesirile astea...
In fine...se gandesc sa ma dea undeva....cel putin asta am inteles din tot ce vorbesc ei de atunci....sa ma dea la bunici acolo la casa...
Mama e trista...zice ca nu stie daca o sa ma descurc...ca o sa imi fie dor de ei (EVIDENT!!!!)....si lor o sa le fie dor de mine....(SI MAI EVIDENT!).
Nu stiu ce sa va mai zic...sunt in asteptare...cuminte...
Draga Pisu, chiar asteptam vesti de la tine. Nu te intrista, gandeste-te ca poti vana mai des decat o faci acum. Mami si tati te vor iubi in continuare la fel de mult. Si noi, prietenii tai, la fel.
ReplyDeleteDar sa nu uiti sa scrii pe blog intre partidele de vanatoare!
PS Mami ma intreaba daca l-ati vizitat pe dl. doctor Gaita.
Dragă Pisule, noi am umblat mult pe la veterinar în ultimul timp şi am găsit nişte pastile numite SEDAM care sunt pentru calmare. Părinţii tăi ar putea să întrebe la un cabinet. Poate te mai linişteşti.
ReplyDeleteAr fi bine să te cuminţeşti, că viaţa în libertate e dură.
Te îmbrăţişez, prieten drag! :)
Poate c-o să se descopere ce e cu tine, Pisule, şi-o să poţi rămâne cu ai tăi...
ReplyDeleteDa eu cred c-o să te descurci şi acolo, la casă... Cine ştie, poate chiar ai nevoie de mai multă libertate şi de-asta eşti uneori nervos...
Şi eu sunt destul de nebădăios... mă bat cu mănuşa aproape în fiecare seară şi muşc de ea cât pot, sar şi mă agăţ de braţul lui Vero (uneori cu ghearele şi cu dinţii) ca să se joace cu mine, aleg de nebun prin casă, miorlăind - adică e ceva între mârâit şi miorlăit, bipezii spun că alerg cu strigături :)
Şi când vorbeşte Vero mai tare la telefon (are o mătuşă surdă şi zurlie) sar la bătaie... Dar de-acum mă ştie şi se fereşte :) Are biluţe de poleială peste tot, când vreau să sar pe ea mi le aruncă, şi eu alerg după ele...
Iar la ţară i-am muşcat oe bunici - pe amândoi - numai fiindcă au vrut să pună mâna pe mine... Bunica îmi ştie de-atunci de frică, mă ocoleşte...
Şi pe tati l-am atacat o dată, tot când eram în vizită la ţară. Şi m-a altoit cu tăviţa de plastic din care tocmai îmi aruncase nisipul... Am fugit imediat sub pat, şi mi-a părut rău... şi lui i-a părut rău... Şi peste un sfert de oră ne-am împăcat :)
Draga Chiti,
ReplyDeleteNu stiu inca daca le am pe bune cu vanatoarea...Tata zice ca m-as descurca...Mama zice ca o sa am viata scurta daca o sa ma duca acolo...eu stiu ca nu o sa am nici un cuvant de spus...ei sunt parintii mei...ei decid...
Nu am fost inca la dl dr Gaita...O sa mergem sapt care vine la veterinar sa vedem ce mai zice...
Draga Missy,
ReplyDeleteEu iau momentan niste pastile de calmare...sunt fara efecte secundare...doar ca devin mai fricos cand le iau...ai mei zic ca mi se pare totul probabil ciudat datorita efectului de calmare si poate de aia...O sa intreb si de pastilele de care imi zici tu draga Missy :D
Eu sunt cuminte acum...si chiar nu as vrea sa traiesc afara...poate doar asa din cand in cand...si cu ai mei aproape.
Apropo...nu am apucat sa pun poze cu ultima iesire la inceputul lui iulie la bunici...am niste poze memorabile acolo.
Cred ca le postez maine :D
Eu zic să iei toate pastiluţele din lume, numai să rămâi acasă, cu ai tăi... E cel mai minunat şi mai sigur loc de pe Pământ...
ReplyDeleteDa mai Griska...nici nu stiu...ai mei nu prea vor sa imi dea pastilute ca zic ca ma chinuie asa...
ReplyDeleteSi eu mai reactionez asa cum povestesti si tu, si ma deranjeaza uneori soneria de la telefon, sau diverse sunete emise de mama cand se loveste intr-un colt de ceva sau face vreo boacana la bucatarie. Ideea este ca eu cand atac nu mai dau drumul...nu poti sa imi dai una cu ceva si sa ma cumintesc...Pur si simplu sar inapoi...cel putin asa am reactionat prima oara. A doua oara si a treia oara m-au tintuit de par, respectiv pe jos ca sa nu ma misc sa nu mai atac, pana m-au azvarlit putin mai incolo ca sa ma inchida undeva...
Nu stiu ce sa zic mai Griska...eu imi doresc sa raman cu ai mei...chiar imi doresc...
Ce să zic eu, Pisule, poate că eşti, uneori, ceva mai rău decât mine... Eu numai de vreo 2 ori am vrut să atac din nou. Cred că o dată a fost atunci când am fost pocnit cu tăviţa. Iar altă dată ţin minte exact cum a fost, fiindcă a povestit Vero, aici (http://vero1.weblog.ro/2007/09/16/traduceri-violen-grika/). Dar n-a spus nici cât de tare s-a speriat (pentru câteva clipe), nici cât de tare am zgâriat-o/muşcat-o.
ReplyDeleteSper că părinţii tăi vor alege ce e mai bine pentru tine.
Mai, pisule, ce-i cu tine?! AI reusit sa sperii niste Homo Sapiens iubitori de pisici?! Tu ai 4kg, ei au de 20 de ori mai mult, si tot tu ii ataci pe ei?! Prin arealul meu de raspandire sunt 3 motani mari si grasi, si nici unul nu face ce spui tu ca faci... Ar trebui sa devii pisic de paza si aparare, ai talent inseamna! :D
ReplyDelete