Dragii mei, poate ati mai citit aceasta povestioara, sau una asemanatoare ei. Insa pentru ca si eu si mama am plans pana la lacrimi cand am citit-o, v-o recomand si voua: "Cum ai putut?" - Lili's Antiques Coffee-House
Draga Ligia, nu am putut sa ramanem indiferenti la asa ceva.... Daca ai un banner pe care sa-l postez pe blog te rog sa mi-l trimiti la pisublog@gmail.com si poate tinem legatura si te putem ajuta in vreun fel si in viitor.
Vai, Pisu, ce trist! Bietul căţel! Oamenii sunt uneori atât de cruzi! Iar eu nu ştiu ce să mă fac cu Vero, de când a citit povestea e numai cu lacrimi în ochi...
Sakura, mai adoptati un animalutz poate o sa se simta mai bine Vero Si mami asa de rascolita ea...tot ar vrea sa faca voluntariat la una dintre adaposturile din Bucuresti...de ar fi si timp...sau bani :( Poate in viitorul apropiat :)
Oh, dear Anya and Kareltje...It is truly sad, but you don't have to cry, just think and pray for all the doggies and cats and other animals that have this destiny :( Hugs!
Povestioara asta am preluat-o si eu!Vad ca este tare raspandita, pe mai multe bloguri am vazut-o postata...E un lucru bun, pt ca ne invata sa gandim de doua ori mai bine inainte sa parasim un animalut.Draga Pisu, afla ca si pe mine m-a impresionat pana la lacrimi aceasta poveste si mi-as dori din tot sufletul ca animalele sa nu mai fie lasate (abandonate) prin adaposturi si alte locuri publice (gen: strazi, tomberoane etc.).ANIMALELE TREBUIE RESPECTATE!!!
Sunt de acord cu tine Lonny, toate animalele trebuie respectate...din pacate multi oameni se cred mai presus de ele si zic doar atat "lasa ca e doar un animal", de parca noi nu avem un suflet si nu stim sa iubim, nu suferim, nu plangem...Oamenii astia care ne cred doar niste animale de care se pot lipsi nu se numesc oameni...sunt doar niste fiinte fara suflet :(
multumesc pentru trimiterea la postul intreg Pisu
ReplyDeleteMultumesc mult. Ai un suflet mare!
ReplyDeleteEu am o fundatie prin care vreau sa schimb ceva. Acest articol este un inceput.
Multumesc din suflet inca odata!
Cu mare placere Sakura!
ReplyDeleteDraga Ligia, nu am putut sa ramanem indiferenti la asa ceva....
ReplyDeleteDaca ai un banner pe care sa-l postez pe blog te rog sa mi-l trimiti la pisublog@gmail.com si poate tinem legatura si te putem ajuta in vreun fel si in viitor.
O zi frumoasa!
Vai, Pisu, ce trist! Bietul căţel! Oamenii sunt uneori atât de cruzi!
ReplyDeleteIar eu nu ştiu ce să mă fac cu Vero, de când a citit povestea e numai cu lacrimi în ochi...
We are not in the mood to cry
ReplyDelete;(
Hugs
Kareltje =^.^=
Sakura, mai adoptati un animalutz poate o sa se simta mai bine Vero
ReplyDeleteSi mami asa de rascolita ea...tot ar vrea sa faca voluntariat la una dintre adaposturile din Bucuresti...de ar fi si timp...sau bani :(
Poate in viitorul apropiat :)
PUP
Oh, dear Anya and Kareltje...It is truly sad, but you don't have to cry, just think and pray for all the doggies and cats and other animals that have this destiny :(
ReplyDeleteHugs!
Povestioara asta am preluat-o si eu!Vad ca este tare raspandita, pe mai multe bloguri am vazut-o postata...E un lucru bun, pt ca ne invata sa gandim de doua ori mai bine inainte sa parasim un animalut.Draga Pisu, afla ca si pe mine m-a impresionat pana la lacrimi aceasta poveste si mi-as dori din tot sufletul ca animalele sa nu mai fie lasate (abandonate) prin adaposturi si alte locuri publice (gen: strazi, tomberoane etc.).ANIMALELE TREBUIE RESPECTATE!!!
ReplyDeleteSunt de acord cu tine Lonny, toate animalele trebuie respectate...din pacate multi oameni se cred mai presus de ele si zic doar atat "lasa ca e doar un animal", de parca noi nu avem un suflet si nu stim sa iubim, nu suferim, nu plangem...Oamenii astia care ne cred doar niste animale de care se pot lipsi nu se numesc oameni...sunt doar niste fiinte fara suflet :(
ReplyDelete